nav-left cat-right
cat-right

IACOB – film biblic subtitrat in limba romana



IACOB – film biblic subtitrat in limba romana

Iacob – Părintele celor douăsprezece semintii ale lui Israel
Rebeca, soţia lui Isaac, a purtat în sânul ei doi fii. Exista de pe atunci o rivalitate între cei doi (cf. Gen 25,22 ş.u.) care se va intensifica mai târziu. După ce îşi vându-se dreptul de întâi născut pentru un vas cu linte, Esau se vede acum pacalit pentru a doua oară, fiind privat de binecuvântarea care se cuvenea prin tradiţie primului născut. Binecuvântarea nu putea fi revocată. Între cei doi se va naşte o ură care îl va constrânge pe Iacob să devină exilat lângă unchiul său Laban care locuia în Siria mesopotamiană. După ani de zile, cei fraţi se reîntâlnesc şi se împacă. Esau se va stabili în zona Seir, la sud-est de Marea Moartă, iar vicleanul Iacob se va stabili în Canaan, în ţara în care locuise ca străin tatăl său (Gen 37,1).

Biblia acordă spaţiu amplu vieţii şi experienţelor pe care le-a avut Iacob. Ajuns la rudele mamei sale Rebeca, Iacob va prospera dar va cunoaşte şi gustul amar al înşelăciunii; el care a profitat de noaptea unui bătrân orb pentru a “fura” binecuvântarea, va fi înşelat în noaptea nunţii de unchiul său Laban (cf. Gen 29,15-30). În ţară străină Iacob va dobândi o mare avere şi o familie numeroasă. I se nasc doisprezece fii care vor deveni patriarhii sau părinţii celor douăsprezece triburi ale lui Israel. Ultima parte din cartea Genezei povesteşte istoria zbuciumată a lui Iosif şi a fraţilor săi. Printr-o serie de evenimente întreaga familie a patriarhului Iacob va ajunge în Egipt şi se va stabili în ţinutul Goşen. Finalul Genezei prezintă scena solemnă a patriarhului care, aflat pe patul de moarte, îşi cheamă cei doisprezece fii şi îi binecuvântează. După ce moare, trupul lui Iacob este îmbălsămat şi apoi dus în Canaan şi înmormântat în peştera din Macpela.

Istoria patriarhilor este o istorie fascinantă, atât prin savoarea vremurilor evocate, cât şi prin viziunea teologică prezentă în aceste istorii. Descoperim aici imaginea lui Dumnezeu care-i alege pe oamenii pe care îi voieşte şi prin care duce la îndeplinire planurile sale. Modul de acţiona al lui Dumnezeu nu este totdeauna uşor de înţeles, dar căile pe care le alege pentru a realiza planurile sale cu privire la lume şi la oameni se dovedesc sunt dovada înţelepciunii sale.
În ceea ce-i priveşte pe patriarhi, rămânem adesea miraţi de comportamentul. Dacă este să găsim onestitatea în aceste pagini, aceasta este atribuită lui Dumnezeu, care-şi ţine promisiunea faţă de oameni, şi naratorului, care nu ascunde imperfecţiunile strămoşilor lui. Naratorul nu consideră că oamenii de odinioară erau mai buni, dar nici că noi le-am fi superiori.
Respectul pentru patriarhi devine o legătură esenţială şi fundamentală cu trecutul. Numai cine are un trecut are şi un viitor. Vizionare placuta!

Pentru vizionarea filmului va rugam sa intrati aici.

One Response to “IACOB – film biblic subtitrat in limba romana”

  1. Paraschiva moldovan spune:

    Slavit sa fie Domnul ! E bun filmul !!!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>